Cobiliţar prin devotamantul pentru glia lui străbună, (pământ oltean gras ca untul şi plin de saftul vieţii frumoase), Gabi Magerie umblă ca şi mine prin colbul istoriei culinare, să adune reţete vechi, reţete strămoşeşti, lucruri aproape pierdute, pe care le renovează, le trece prin filtrul gusturilor sale de om obişnuit cu bucătăria precum peştele cu apa şi face şi drege într-a le culinăriei fermecându-ne.
Aşa l-am găsit eu, pe malul Dunării mehedinţene cu o cobiliţă încărcată de snoave şi istorii, gătind crap şi legume, bând rachiu şi vin şi râzând nu cu toată gura ci cu tot sufletul.
Şi cred că o să rămân prieten cu el până ni s-or termina zilele si-o să ne cheme Sfântul pentru o ducheană în Rai unde să vină îngerii obosiţi şi Arhanghelii să stea la tihnă, la poveşti şi la câte un bliduţ de tocană din mâna noastră.
Şi bine ai venit cobliliţarule, în blogosfera culinară, că tare simţeam nevoia unuia ca tine !
Semnează din Banat
Uica Mihai
Să trăiască, să-nflorească acest blog gastonomic de inspiratie olteneasca, singurul de acest gen din intreaga blogosfera. Un loc in care se pot gasi, in special, acele găteluri din bucataria bunicilor, acele reţete după care nostalgia o ia razna de placere, la amintirea mâncărurilor facute tihnit la foc mic pe pirostrii si a turtelor coapte in ţăst, a vinurilor scoase in oale pantecoase, aburite din adâncul pivniţelor, a zorului si bucuriei din jurul pregătirii meselor de pranz la ţară, când toată familia, de la mic la mare, participa la săvârţirea lor si se aseza cu si mai mare bucurie in jurul mesei. Voie buna si pofta de umblet prin toata Oltenia doresc vizitatorilor acestui blog
RăspundețiȘtergereMultumesc Doru, asa sa ne ajute Dumnezeu !
Ștergere